marți, 5 aprilie 2011

Păcat


Renunţ acum fiindcă mi-a fost deajuns
Mai mult, iubito, nu pot să aştept  sufletul tău mi-a fost de nepătruns
Şi totuşi, te iert.

Ai întâlnit pe omul ce ţi-e drag
Şi fericita duci o viaţă-n doi
Din faţa dragostei eu mă retrag că nu vreau să intru în noroi

Din inima mea am făcut închisoare
Şi nu pot dragostei să-i redau libertatea
Am aruncat iubirea noastră în mare şi am lăsat cuvintele eliberate.

Nu te condamn, tu nu ai nici o vină
Aşa mi-a fost mie sortit
Dragostea noastră n-avea cum să ţină
Că n-ai iubit pe cine te-a iubit.

Cu braţele întinse m-aş întoarce la tine
Durut călcând pe inima-mi din piept
Am nevoie de dragostea ta pentru mine
Dar nu vreau şi nu pot să aştept.

Că-n viaţă fiecare-avem un ideal
Păcat că uneori noi nici măcar nu-l ştim
Ne scufundăm adânc în ireal
Şi-abia când nu ne aşteptăm plătim.

Acest tărâm deja l-am părăsit
Dar sufletul meu va fi nevindecat
Până voi şti, iubito, că ai rostit
„PĂCAT”

by Laurenţiu Zamfir

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu