Păcat

Renunţ acum fiindcă mi-a fost deajuns

Mai mult, iubito, nu pot să aştept  sufletul tău mi-a fost de nepătruns

Şi totuşi, te iert.

Ai întâlnit pe omul ce ţi-e drag

Şi fericita duci o viaţă-n doi

Din faţa dragostei eu mă retrag că nu vreau să intru în noroi

Din inima mea am făcut închisoare

Şi nu pot dragostei să-i redau libertatea

Am aruncat iubirea noastră în mare şi am lăsat cuvintele eliberate.

Nu te condamn, tu nu ai nici o vină

Aşa mi-a fost mie sortit

Dragostea noastră n-avea cum să ţină

Că n-ai iubit pe cine te-a iubit.

Cu braţele întinse m-aş întoarce la tine

Durut călcând pe inima-mi din piept

Am nevoie de dragostea ta pentru mine

Dar nu vreau şi nu pot să aştept.

Că-n viaţă fiecare-avem un ideal

Păcat că uneori noi nici măcar nu-l ştim

Ne scufundăm adânc în ireal

Şi-abia când nu ne aşteptăm plătim.

Acest tărâm deja l-am părăsit

Dar sufletul meu va fi nevindecat

Până voi şti, iubito, că ai rostit

„PĂCAT”

by Laurenţiu Zamfir